Lista medicilor

1

Afecțiuni genito-mamare și obstetricale

În cele 25 de paturi ale secției de ginecologie se pot trata afecțiuni ginecologice medicale sau chirurgicale benigne sau maligne, cum sunt fibrom uterin, chist de ovar, polip de col, endometrioze, cancer genital, tumori ale sânului.

2

Contracepție și infertilitate

Această patologie a reproducerii, cât și măsurile contraceptive și de planning familial reprezintă o preocupare a specialiștilor noștri, în cadrul spitalului funcționând prima clinică de sănătate a reproducerii din Moldova (din 1995).

3

Sarcină și naștere

Supravegherea evoluției sarcinii, cât și asistența nașterii normale și patologice se pot realiza în cele 53 de paturi ale secției de obstetrică, unde pacientele vor beneficia de o monitorizare modernă a evoluției sarcinii (ecografie 3D și 4D, cardiotocografie etc.)

4

Didactică și cercetare

În cadrul spitalului funcționează  o unitate de cercetare (3 medici) care au elaborat proiecte cu aplicabilitate benefică spitalului. Totodată spitalul este o bază de învățământ universitar (studenți ai Facultății de Medicină), pre și postuniversitar (elevi ai școlilor postliceale, medici rezidenți specialiști).

Ultimele postari

    • FEBRUARIE 21, 2018

    Rezultat analiza dosare – concurs Director Medical

    Comisia de concurs, numită prin Decizia  nr.1/05.02.2018, întrunită în data de 21.02.2018, ora 10.00 la sediul Spitalului Clinic de Obstetrica Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi,  a procedat la…

    • FEBRUARIE 18, 2018

    Concurs infirmiere si ingrijitoare

    Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, organizeaza in data de  12.03.2018 ora 10:00 la sediul unitatii din str. Elena Doamna nr.49 concurs pentru ocuparea urmatoarelor functii:…

    • FEBRUARIE 5, 2018

    Director Medical

    Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie “Elena Doamna “ Iaşi organizează concurs  pentru ocuparea funcţiei de Director Medical în conformitate cu art. 181 din Legea 95/2006, privind reforma…

    • IANUARIE 18, 2017

    Anunt promovare economist I in economist I A

    Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie”Elena Doamna” Iasi organizeaza in data de 03.02.2017, ora 10.00, la sediul unitatii din str.Elena Doamna nr.49, examen de promovare interna, in conformitate…

Departamente

    • Ambulatoriu integrat

      Acest sector funcționează ca un serviciu de policlinică unde se acordă consultații și tratament pacienților care se prezintă la spital, dintre care se vor selecta cele care vor fi internate. În cadrul ambulatorului coexistă mai multe cabinete de specialitate în care își desfășoară activitatea, prin rotație, toți medicii spitalului.

    • Centru Planificare Familiala

      Este un centru integrat spitalului care funcționează aparte și unde sunt investigate și tratate cazurile de infertilitate a cuplului. Aici funcționează “Școala mamei” pentru viitoarele mame, prestându-se și servicii de consiliere și planificare familială.

    • Laboratoare medicale

      Spitalul beneficiază de aportul celor 4 laboratoare: de analize medicale, de radiologie și imagistică, de explorări funcționale și de anatomie patologică. În aceste laboratoare se pot efectua majoritatea analizelor necesare confirmării diagnosticului.

    • Compartiment A.T.I.

      Are 7 paturi unde sunt supravegheate bolnavele postoperator, cât și cazurile grave care necesită monitorizare continuă.

    • Sectie Neonatologie

      În cele 35 de paturi sunt îngrijiți nou născuții natural sau prin cezariană, secția beneficiind și de un sector de prematuri și de unul de A.T.I.

    • Sectie Ginecologie

      Acest sector are 25 de paturi și tratează patologia ginecologică a femeii de la pubertate la menopauză, cât și patologia sânului. Medicii noștri tratează toate afecțiunile benigne sau maligne genitale, infertilitate, menopauză patologică etc.

    • Sectie Obstetrica

      Are 53 de paturi și aici se tratează toată patologia sarcinii, a nașterii și lehuziei. Secția beneficiază de specialiști cu competențe multiple, aici tratându-se cazurile dificile din Iași sau din alte județe. Afiliat acestei secții funcționează secția de neonatologie cu 35 de paturi, unde sunt îngrijiți nou născuții normali sau cei cu probleme de sănătate apărute după naștere.

    Servicii medicale

      • intervenții chirurgicale de obstetrică-ginecologie;
      • consultații medic primar, specialist sau profesor;
      • consultație infertilitate;
      • consultație planning familial;
      • consiliere menopauză;
      • consulație senologică;
      • evaluare ecografică:
      • evaluare radiologică sau de imagistică;
      • morfologie fetală;
      • sonoelastografie;
      • monitorizare fetală.